Lumea Nouă în Glas de Poveste nu este doar un nume, nu este doar un proiect de cărți pentru copii, nu este doar o colecție de povești frumoase, ci este, pentru mine, o fundație. O temelie vie pe care s-a așezat o viziune mai mare decât o serie de povești.
Este spațiul în care tot ceea ce am trăit, tot ceea ce am căutat, tot ceea ce am înțeles ca mamă, femeie, terapeut și coach începe să prindă glas într-o formă pe care copiii o pot primi, o pot simți și o pot înțelege.
Cum a luat naștere proiectul: "Lumea Nouă în Glas de Poveste"Acest proiect s-a născut dintr-o nevoie profundă. Dintr-o durere reală. Dintr-o oboseală pe care nu am mai putut să o ignor — aceea de a vedea cât de multă confuzie există în lumea în care trăim atunci când vine vorba despre emoții, comportament, identitate și adevăr interior.
Am simțit tot mai puternic că trăim într-o lume în care comportamentul a ajuns să fie confundat cu identitatea. O lume în care copilul care plânge este „prea sensibil”. Copilul care se teme este „slab”. Copilul care se înfurie este „rău”. Iar copilul care învață să se închidă, să nu deranjeze și să își ascundă trăirile este apreciat pentru că este „cuminte”. Și, fără să ne dăm seama, în tot acest proces, pierdem esențialul. Nu pierdem doar copilul din fața noastră, pierdem și copilul din noi, pierdem și mama care încearcă astăzi să fie altfel, dar care încă poartă în ea o moștenire nevindecată.
Am obosit să trăiesc într-o lume în care ni se spune că unele emoții sunt bune și altele rele. M-am săturat de această perspectivă ruptă de adevăr, în care suntem învățați să ne ascundem, să ne înăbușim și să ne rușinăm de anumite părți din noi, de parcă am putea fi întregi alegând să trăim doar jumătate din ceea ce simțim.
Adevărul pe care l-am descoperit și pe care acest proiect îl poartă în el este altul: emoțiile nu sunt bune sau rele. Emoțiile sunt neutre. Ele nu vin să ne strice. Nu vin să ne pedepsească. Nu vin să ne facă „prea mult” sau „insuficienți”. Ele vin să ne arate, să ne miște, să ne completeze, să ne facă vii.
Avem nevoie de toate emoțiile în viața noastră pentru a putea trăi cu adevărat. Avem nevoie de polaritatea lor ca să putem înțelege viața. Pentru că fără polaritate, nu există experiență profundă. Fără contrast, nu există conștiență. Fără întâlnirea cu opusul, nu există înțelegere reală.
Dacă nu am simțit niciodată tristețea, nu putem înțelege cu adevărat bucuria. Dacă nu am cunoscut frica, nu putem înțelege ce înseamnă curajul. Dacă nu am trăit neputința, nu putem recunoaște puterea. Dacă nu am trecut prin durere, nu putem cuprinde pe deplin blândețea, compasiunea și vindecarea.
Aceasta este lumea nouă pe care simt că este timpul să o spunem copiilor.
O lume în care emoțiile nu mai sunt împărțite în tabere, iar copilul nu mai este învățat să se teamă de ceea ce simte. Un spațiu în care trăirea nu mai este pedepsită, ci înțeleasă, iar autenticitatea nu mai este sufocată de rușine. Un loc în care copilul descoperă că poate simți totul fără să își piardă valoarea și în care omul nu mai este redus la comportamentul lui dintr-un moment de durere.
Povestea Amaliei și NatalieiNu dintr-un plan și nici dintr-o strategie, ci dintr-o schimbare profundă în felul în care am început să văd lumea. Din momentul în care nu am mai putut privi viața la fel, din clipa în care ceea ce înainte părea „normal” a început să nu mai aibă sens. A fost un proces tăcut, dar puternic, în care am început să înțeleg altfel emoțiile, oamenii, comportamentele și tot ceea ce se ascunde dincolo de ele. În același timp, a crescut în mine o nevoie profundă de a nu păstra aceste înțelegeri doar pentru mine. Simțeam că trebuie să le dau mai departe, dar nu oricum. Nu în cuvinte complicate și nici în explicații greu de dus. Ci într-un mod viu, simplu, autentic — pe limba copiilor. Într-un fel în care să poată fi simțite, nu doar înțelese.
Așa a început totul, în cele mai simple și reale momente ale vieții mele, atunci când încercam să le explic această lume nouă celor două fete ale mele, Amalia și Natalia. În întrebările lor sincere, în emoțiile lor nefiltrate, în reacțiile lor autentice, am început să văd mai clar ceea ce înainte nu reușeam să înțeleg. Ele nu sunt doar personajele acestor povești. Sunt începutul acestui univers. Sunt locul în care totul a prins viață. Prin ele, prin felul în care simt, întreabă și trăiesc, am început să îmi văd propriile răni, propriile reacții și propriile limite, dar și posibilitatea unei lumi diferite.
În viața noastră de zi cu zi — uneori plină de bucurie, alteori de provocări, neputință sau confuzie — am început să caut răspunsuri. Dar nu orice răspunsuri, ci unele care să fie adevărate. Răspunsuri care să nu vină din frică, din control sau din „așa trebuie”, ci din înțelegere, din prezență și din autenticitate.
Și, încet, în mine a apărut o întrebare care avea să schimbe totul: cum pot să așez adevărurile mari ale vieții într-un limbaj pe care un copil să îl poată primi? Nu în teorii, nu în explicații abstracte, ci într-o formă vie, care să ajungă direct la inimă. Așa a apărut povestea. Ca o punte între lumi. Între ceea ce am înțeles ca adult și ceea ce copilul poate simți. Între profunzime și simplitate. Între adevăr și inocență.
Și astfel, încet, din viața noastră, din trăirile noastre, din căutările mele și din inimile lor, a început să se nască Povestea Amaliei și Nataliei — un spațiu în care viața este spusă pe limba copiilor, fără să își piardă adevărul.
Prima serie: Amalia și Natalia și Secretele EmoțiilorAceastă serie va cuprinde 12 povești individuale, fiecare dedicată lumii emoțiilor — o lume atât de prezentă în noi toți și totuși atât de greșit înțeleasă în cultura în care trăim.
Fiecare poveste va deschide, într-un mod blând și profund, câte o ușă către înțelegerea emoțiilor. Nu prin teorie rece, nu prin explicații abstracte, ci prin poveste, prin simbol, prin relație, prin situații pe care copiii le pot recunoaște, iar părinții le pot simți în ei înșiși. Această serie a apărut din durerea mea, dar nu s-a oprit în durere. A apărut din propriile mele confruntări, din propria mea transformare, din felul în care eu însămi am început să înțeleg că ceea ce simțim nu este dușmanul nostru, ci un limbaj profund al ființei noastre. A apărut și din dorința de a le oferi fetelor mele ceva ce eu nu am primit: un mod sănătos, viu și adevărat de a înțelege emoțiile. Un mod în care să nu se rușineze de ele. Un mod în care să nu creadă că valoarea lor stă în cât de „cuminți”, „ușor de dus” sau „controlate” sunt. Un mod în care să știe că pot simți frică fără să fie slabe, că pot simți furie fără să fie rele, că pot simți tristețe fără să fie defecte, că pot simți bucurie fără să se teamă că o vor pierde.
Pentru mine, aceste povești reprezintă și forma în care toată expertiza mea de terapeut și coach a fost transpusă pe limba copiilor. Este modul meu de a face ca înțelegeri profunde despre om, despre emoții, despre viață, despre vindecare și despre autenticitate să devină accesibile copilului. Să nu rămână doar în limbajul adulților, al cursurilor, al terapiei sau al dezvoltării personale, ci să ajungă acolo unde pot schimba cu adevărat viitorul: în inima copilului.
Aceste povești nu sunt doar pentru copii. Ele se adresează și copilului interior al părinților, al mamelor, al adulților care citesc și, în timp ce citesc, se întâlnesc cu propriile lor răni, cu propriile lor etichetări, cu propriile lor emoții respinse. Pentru că și părinții au fost copii. Și ei au crescut într-o lume în care emoțiile au fost împărțite în bune și rele. Și ei au învățat, poate fără să își dea seama, că unele trăiri trebuie ascunse, controlate, negate sau pedepsite. Și ei au dus mai departe, în relația cu propriii copii, o perspectivă a dualității emoțiilor care a produs ruptură, vină, rușine și neînțelegere.
De aceea, fiecare poveste din acest proiect își propune să lucreze în două direcții deodată:
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai importante mize ale proiectului: nu doar să spunem povești copiilor, ci să vindecăm, prin ele, felul în care întreaga familie se raportează la viață.
Lumea Nouă în Glas de Poveste nu se oprește la această primă serie. Ea este doar începutul. În spatele ei există o viziune mai amplă, care va continua să crească prin:
Îmi doresc ca acest proiect să devină un spațiu viu în care copiii să primească adevăruri pe care le pot duce cu ei toată viața, iar mamele să găsească sprijin, înțelegere și o nouă perspectivă asupra rolului lor. Nu îmi doresc doar să spun povești. Îmi doresc să particip la schimbarea felului în care creștem copiii. Să ajut la nașterea unei generații care nu se teme de ce simte. A unei generații care nu își confundă valoarea cu comportamentul dintr-un moment. A unei generații care înțelege că autenticitatea nu este o problemă de rezolvat, ci o comoară de protejat.
Aceasta este, pentru mine, esența acestui proiect.
Nu doar un spațiu în care se spun povești, ci un loc în care povestea devine punte — între generații, între copil și părinte, între ceea ce am fost și ceea ce avem șansa să devenim. Un loc în care emoțiile nu mai sunt negate, ascunse sau judecate, ci își recapătă adevărul și rostul lor profund în viața noastră. Un loc în care copilul nu mai este corectat pentru ceea ce simte, ci este văzut cu adevărat — în întregul lui, cu tot ce este. Un loc în care mama nu mai trebuie să fie perfectă, ci își poate permite să se regăsească pe sine, dincolo de vină, frică sau așteptări. Un loc în care schimbarea nu este impusă din exterior, ci începe, încet și autentic, din interior. Pentru că acolo începe, de fapt, orice lume nouă.
Bine ai venit în Lumea Nouă în Glas de Poveste.
Un loc creat pentru copii, pentru părinți, pentru vindecare, pentru adevăr și pentru o altfel de moștenire.
